Daca preferati sa cititi decat sa ascultati, aveti aici subtitrarea:
Salut și bun venit la un nou podcast de la Patria Prima. În acesta vom trece în revistă, pe scurt, activitățile organizației noastre din ultima vreme. Natura obscură a justiției române și interacțiunile cu funcționarii statului român, la orice nivel – de la o primărie din fundul țării până la Ministerul Justiției – vin la pachet cu dureri de cap, plângeri administrative și replici de genul: „Vezi că nu ai dat aia, trebuie să ne dați și aia, unde mai veniți?”, „Dați, învoiți-vă de la muncă, mergeți pe la minister sau pe la parchet”, și așa mai departe.
Demnitate la sate”, finanțat de Kaufland România prin platforma lor „Stare de bine” urmareste minorii intre 13 si 19 ani!
Ne pregătim să continuăm investigația și discuția, dacă vom avea cu cine, pentru proiectul „Demnitate la sate”, finanțat de Kaufland România prin platforma lor „Stare de bine” și trimis în executare la FDSC și Accept. Acest proiect se dorește a fi un sprijin pentru adolescenții din comunitățile invizibile.
Adică pentru băieții care nu știu dacă sunt băieți sau fete și alte lucruri de genul acesta. Problema este că nouă ne-a sunat mai degrabă ca un proiect care încearcă să convingă băieții că sunt fete și care targetează tineri, posibil chiar minori.
În luna octombrie, eu personal am trimis un email Asociației Accept și FDSC, în calitate de absolvent de psihologie, în care le-am adresat întrebări de metodologie: cum găsiți acești oameni, cum obțineți acceptul părinților dacă sunt minori, cum lucrați cu ei și așa mai departe.
Ce le povestiți? Ce le spuneți? Liniște. Nu a răspuns nimeni. Repet: a fost un email foarte constructiv. Eram doar curioși cum se face și dacă este în regulă. Nu am pornit de la premisa că este ceva greșit. Ulterior, în luna noiembrie, am scris și către Kaufland.
Kaufland ne-a oferit un răspuns foarte ciudat pe 12 decembrie. Au recunoscut că sunt sponsorii proiectului, după care au spus că ei nu au dat programele, ci alții, și practic nu au răspuns concret la nimic.
În schimb, foarte interesant, au șters de pe site pagina cu proiectul. Au șters-o într-un mod extrem de stângaci, pentru că linkul a rămas activ, dar textul paginii lipsește. După aceea, au refuzat să ne mai răspundă.
Suntem deja la sfârșitul lunii ianuarie. Le-am acordat timp. Noi vom continua. Dacă refuzurile persistă, va trebui să cerem ajutorul autorităților, pentru că este cel puțin ciudat modul în care se dorește implementarea acestui proiect.
Plangeri la ANAF
Mai departe, am depus plângeri la ANAF împotriva unor persoane care strâng donații și nu spun ce fac cu ele. Nu vom da nume, deoarece este o anchetă în curs. Așteptăm răspunsul ANAF. Unii știți despre cine este vorba, alții nu. Preferăm să nu menționăm nume în acest stadiu.
Sesizare Biroul Electoral Central
Am continuat cu Biroul Electoral Central, respectiv Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a ne informa despre plângerea noastră împotriva USR din decembrie, de la alegerile locale din București, unde USR a trimis emailuri de propagandă chiar în ziua votului.
Am fost contactat telefonic de o doamnă foarte agitată, care ne-a spus că plângerea se va rezolva, că durează, și așa mai departe. Până în acest moment, nu s-a rezolvat nimic. Vom vedea cum continuăm.
Am depus, de asemenea, o plângere la un DNA din țară privind o utilizare cel puțin discutabilă a banului public, în urma unor relații personale între anumite persoane, unde una lucra într-o instituție, iar cealaltă beneficia de un contract. Nu este ceva zguduitor, dar este un fapt documentat și raportat.
Intrebari la TVR
În decembrie, am solicitat TVR să ne comunice ce contracte au cu Recorder, întrucât s-au lăudat public cu aceste contracte și au difuzat documentarul Recorder la ora 21:00, în prime time.
Răspunsul primit astăzi a fost de tipul: „Avem niște contracte, nu vi le putem comunica, nu putem spune prețurile, nu putem spune cine a decis, din motive de GDPR și pentru că sunt contracte private.” Ca și cum arhiva TVR ar fi la dispoziția tuturor. Am depus o plângere juridică și probabil va urma un proces de contencios administrativ dacă nu ni se răspunde.
Am întrebat, de asemenea, cine a decis difuzarea documentarului Recorder exact în aceeași seară, la ora 21:00, un documentar care viza anumiți magistrați și o anumită agendă. Așteptăm răspunsul. Au cerut prelungirea termenului.
CSM sesizat
Am sesizat CSM cu privire la neconstituționalitatea proiectelor lui Nicușor Dan privind un referendum în justiție, care afectează articolul 133 din Constituție, precum și articolul 1 din Constituție. Constituția României nu conferă președintelui atribuții privind evaluarea politică sau consultativă a activității CSM. Conform articolului 133, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.
Nicușor Dan nu poate fi mai garant decât garantul, indiferent dacă ne plac sau nu judecătorii. Nici eu nu sunt fanul justiției din România, dar interferența politicului nu va îmbunătăți situația.
Am depus plângeri și la anumite servicii externe de plată, pentru încasări ilegale. Detalii nu pot fi oferite, fiind o procedură în curs.
Am depus o plângere la CNCD cu privire la gestul făcut de Silviu Wechsler în Parlament, când a rupt sfidător un poster cu mari scriitori români. Este un act de discriminare și un gest inacceptabil, indiferent de etnie sau apartenență. Așa ceva nu se face în Parlamentul unei țări.
Dosarul Andrei Caramitru
Am depus plângeri și la BNR privind anumite practici discutabile. În octombrie am fost audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 în legătură cu plângerea împotriva lui Andrei Caramitru pentru instigare la ură pe Facebook. Am cerut recent să ni se comunice stadiul dosarului. Dacă se va renunța, vom contesta până vom ajunge în instanță.
Am depus cereri de audiență la diverse ministere și instituții pentru alte anchete în curs. Unele au fost aprobate, altele nu.
Am solicitat Ministerului Muncii informații despre modul în care sunt consultați imigranții care vin legal la muncă în România. Ministerul a răspuns incomplet, motiv pentru care astăzi am depus o plângere administrativă.
Cam cu acestea ne-am ocupat în ultimele trei luni. Mulțumim tuturor celor care ne urmăresc și care s-au oferit să ajute. Va veni și acel moment. Mai avem de rezolvat câteva chestiuni birocratice, inclusiv legate de contul bancar.
Mulțumim și persoanelor care ne-au oferit un abonament premium pe X. Avem acum mai multă vizibilitate. Apreciem acest lucru.
Vom continua să ne facem treaba. Nu garantăm că vom face o revoluție în România. Nu garantăm ceva extraordinar. Garantăm doar că încercăm, că facem ce credem sincer că trebuie făcut. Pentru că nu poți sta pe rețelele sociale doar să înjuri și să speri că nedreptățile vor dispărea.
Mulțumesc pentru audiență. Dacă aveți comentarii sau sugestii, le puteți lăsa mai jos. Numai bine și ne auzim la următorul podcast.






